Program de calificare pentru ocupatia Tehnician in Fizica
Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara “Horia Hulubei” IFIN-HH organizeaza prin Centrul de Pregatire si Specializare in Domeniul Nuclear cursuri de calificare pentru tehnicieni in fizica. Cursurile sunt autorizate de Autoritatea Nationala pentru Calificari, iar absolventii vor primi diplome de calificare pentru ocupatia “Tehnician in fizica” recunoscute de Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei Nationale (nivelul 4 de calificare – 1080 de ore).
Programul de pregatire este planificat sa inceapa in luna februarie 2018, va dura cca. 10 luni (40 ore / saptamana). Programa pentru acest curs cuprinde pregatire teoretica si practica in domeniul fizicii nucleare si fizicii laserilor. Lectorii sunt experti CPSDN si specialisti din IFIN-HH si alte unitati.
Cursantii trebuie sa fie absolventi de liceu cu diploma de bacalaureat si pe perioada cursurilor pot fi angajati la IFIN-HH in functia de tehnician stagiar. In acest caz, taxa de scolarizare va fi suportata de IFIN-HH, conditionat de promovarea examenelor si asumarea, prin semnarea unui angajament in cuprinsul contractului individual de munca, a mentinerii relatiilor de munca in IFIN-HH pe o perioada de cel putin 3 ani de la data absolvirii cursului.
Numarul de locuri pentru o serie de cursanti este limitat.
Selectia candidatilor se va face in functie de rezultatul testului de verificare.
Inscrierea se face pana la data de 21 decembrie 2017, ora 14, la sediul CPSDN (str. Atomistilor nr. 409, Magurele, jud. Ilfov, tel: 021 457 47 78) prin depunerea urmatoarelor documente:
1. cerere (formular tip completat la sediul Centrului)
2. copie certificat de nastere
3. copie carte de identitate
4. copie certificat de casatorie (daca este cazul)
5. copie diploma de bacalaureat
Copiile se pot face la secretariatul CPSDN.
La data de 10 ianuarie 2018, ora 9 la sediul CPSDN va avea loc sustinerea unui test de verificare (scris si oral) a competentelor specifice prevazute in programa scolara de fizica pentru clasele IX-XII.
Semnarea contractului de formare profesionala si procedurile de angajare in IFIN-HH, daca e cazul, vor avea loc in perioada 11-22 ianuarie 2018.
Pentru alte detalii va rugam sa contactati secretariatul CPSDN tel: 0214574778, email: cpsdn@nipne.ro
Programa pentru testul de verificare cuprinde:
1. Mecanica: cinematica si dinamica corpurilor
2. Notiuni introductive de fizica moleculara si termodinamica
3. Electricitate: curentul electric, legea lui Ohm, circuite de curent continuu, energia si puterea electrica
4. Optica: reflexia si refractia luminii; lentile subtiri; interferenta luminii
5. Fizica atomica si nucleara: notiuni introductive de fizica atomica; proprietati generale ale nucleului, radioactivitatea, legile dezintegrarii radioactive
Bibliografie:
1. Fizica, Clasa a IX-a, Armand Popescu, Aurel Popescu, Iulian Ionita, Maria Ionita, Beatrice Alexandra Popescu, Editura Petrion, 2004
2. Fizica clasa a X-a, Seryl Talapalaru, Dorel Haralamb, Constantin Corega, Gabriel O. Negrea, Constantin Rus, Editura Polirom, 2005
3. Fizica clasa a XI-a, O. Rusu, C. Traistaru, L. Dinica, C. Gavrila, Editura Corint, 2006
4. Fizica clas a XII-a, Dorel Haralamb, Gabriel Octavian Negrea, Constantin Corega, Constantin Rus, Seryl Talpalaru, Editura Books Unlimited, 2007
Observatie: Este valabil orice manual de Fizica aprobat de MedC pentru clasele a IX-a, a X-a, a XI-a si a XII-a care contine programa afisata
Leave a Reply